Directia Generala Administratie si Relatia cu CGMB - CONSULTAREA CETĂȚENILOR ȘI A ASOCIAȚIILOR LEGAL CONSTITUITE
Proiect de dispozitie privind stabilirea modalitatii de emitere si de propunere spre adoptare a unor documente, in temeiul unor H.C.G.M.B. suspendate sau anulate de catre instantele de judecata, de catre Primarul General al Municipiului Bucuresti si Primarii Sectoarelor 1-6
Comentarii
Sabin Dan 2022-10-04 07:51:37
Buna ziua,

In acest proiect dvs nu respectati principiul neretroactivitatii, principiu fundamental in legislatie oriunde in lume. Cu alte cuvinte daca oamenii au depus IN DEPLINE LEGALITATE dosarul pentru autorizatie in baza unui CU de CONSTRUIRE si au facut investitii de la emitere CU in arhitect, avize, studii, etc, dvs spuneti azi ca nu le eliberati autorizatia cu toate ca oamenii au toate actele conform CU de construire care a fost emis INAINTE sa se suspende PUZ ? Asta se cheama ca vreti sa stabiliti ca dvs dati azi o hartie cu efecte acum luni de zile, iar asta e ILEGAL! Orice instanta judecatoreasca va rade de aceasta decizie si va da dreptate oamenilor. Va rog sa respectati legea, atat, nimic altceva. Noi suntem cei care platim taxe si impozite ca dvs sa aveti salarii si tot ce dorim e sa respectati legea, nimic mai mult sau mai putin.
Radu Dinulescu 2022-10-04 10:36:26
Obligația de publicare în dezbatere publică a unui act normativ, reprezintă în concepția legiutorului un act de importanță deosebită în definirea democratică a sistemului de drept, de calibrare, eficientizare și monitorizare a viitoarelor efecte ale actului suspus publicării.
Proiectul discutat acum, departe de a reprezenta un act de seriozitate juridică obligatorie poziției de autoritate executivă a Bucureștiului, apare ca fiind o înșiruire ilegală, ilogică și fără sens a unor fraze neconforme cu rigoarea administrativă și cu prevederile normative cu forță juridică superioară.
Este ilegal ca primarul general să dispună asupra obligațiilor sau atribuțiilor primarilor de sector atâta vreme cât aceste atribuții sunt delegate prin lege în mod direct acestor autorități. Legea nr. 50/1991 a construcțiilor atribuie primarilor de sector dreptul de a emite certificate de urbanism și autorizații de construire pe tot teritoriul administrativ al sectorului mai puțin zonele construite protejate.
Evident, autoritatea executivă a municipiului București nu poate dispune ceva, orice unei autorități deliberative a sectorului. Din aceste puncte de vedere și multe altele, consider ilegal, inoportun și fără sens actul administrativ individual ce face obiectul dezbaterii publice.
Art Metropolis 2022-10-04 10:39:18
Proiectul supus dezbaterii publice suferă de următoarele vicii:
1. Așa cum e redactat, el reprezintă un act administrativ individual cu alte cuvinte nu poate face obiectul unei proceduri de dezbatere publică impusă de lege pentru actele administrative normative
2. Proiectul de dispoziție încalcă prevederile Codului Administrativ și ale Legii nr 50/1991 a construcțiilor
3. Acest proiect nu face altceva decât să continue seria de acțiuni administrative ilegale ale primarului General al Municipiului București care urmăresc să blocheze toate reglementările urbanistice din oraș, orice emitere de certificate de urbanism și autorizații de construire.
Lipsa de seriozitate în redactarea de acte administrative este asa de evidentă încât ne întrebăm, păstrând caracterul hilar al acțiunilor admnistrative de tip „Nicușor Dan”, de ce acesta nu a publicat în dezbatere publică și scrisoarea trimisă Curții de Apel București prin care întreba onorata instanță ce semnificație au frazele din proiectul de hotărâre redactat chiar de el.
Alexandru Catalin 2022-10-04 12:58:34
Practic, nu este o dezbatere publica, este un act redactat deja, pe care institutia il prezinta cetatenilor. Un act facut la viteza (cu nerespectarea codului administrativ si al legii 50), in urma scandalurilor aparute la toate primariile de sector si in urma actionarii in instanta a acestora, prin care mai marele edil incearca sa isi stearga urmele lasate prin blocarea sistemului. Ar trebui ca la chemarea in instanta, pe langa primar si tot aparatul de decizie din cadrul primariilor de sector, sa fie chemat si primarul general impreuna cu aparatul din subordine.
Laur 2022-10-04 13:07:20
Demersul supus dezbaterii publice reprezinta o dovada a intentiei clare a primarului de a incalca prevederile Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului si urbanismului.

Astfel, amintim prevederile art. 56, alin. (5) din actul normativ mai sus amintit, potrivit carora:
"(5) Valabilitatea prevederilor documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se extinde de drept pentru acele investiţii care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora, în următoarele situaţii:


a) dacă în timpul perioadei de valabilitate a fost începută, în condiţiile legii, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire/desfiinţare;"

In aceste conditii, constatam ca emiterea dispozitie supusei dezbaterii publice reprezinta o incalcare vadita a dreptului de proprietate stabilit in beneficiul persoanelor care au initiat, in perioada de valabilitate a documentatiilor de urbanism mentionate in cuprinsul acestui act administrativ, proceduri de autorizare a lucrarilor de construire. Caracterul ilegal al demersului initiat de catre primarul general reiese, in mod evident, din refuzul acestuia de a pune in aplicare dispozitiile Legii nr. 350/2001, mai sus citate.

Asadar, cunoscand consecintele generate de aprobarea unui astfel de act administrativ, putem constata faptul ca primarul general intentioneaza sa incalce interesele legitime ale tuturor persoanelor (inclusiv persoane juridice de drept public) care, cu buna credinta, au initiat demersurile prevazute de lege, in scopul autorizarii lucrarilor de construire, in perioada de valabilitate a documentatiilor de urbanism mentionate in proiectul de dispozitie supus dezbaterii publice.

In acest sens, nu putem decat afirma faptul ca primarul general este decis sa creeze prejudicii materiale considerabile, in patrimoniul tuturor persoanelor mai sus mentionate, incalcand atat dispozitiile Legii nr. 350/2001, cat si principiul stabilitii raporturilor juridice.
Vladimir Emil 2022-10-04 13:11:24
Potrivit art.2 al.1 lit.”h” din Legea nr.554/2004, „Nesolutionarea în termen legal a unei cereri – faptul de a nu raspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede un alt termen”, reprezinta refuz autoritatii de a solutiona o cerere si poate constitui un temei pentru tragerea la raspundere a persoanelor care se fac vinovate si obligarea acestora la repararea prejudiciilor pricinuite, prin intermediul instantelor de judecata.
De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 350/2001:
„(5) Valabilitatea prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se extinde de drept pentru acele investiții care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora, în următoarele situații:
a) dacă în timpul perioadei de valabilitate a fost începută, în condițiile legii, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire/desființare;
Procedura de autorizare a executarii lucrarilor de constructii conform dispozitiilor art. 2, alin. (21) din Legea 50/1991, prevede ca incepe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire.
Faptul ca in actul supus dezbaterii publice nu se face distinctie in functie de momentul la care a inceput procedura de autorizare, poate conduce la o Dispozitie care sa determine functionarii publici la confuzie si la nerespectarea legii, in anumite situatii. In solutionarea unei cereri de emitere a unui Certificat de urbanism, nu se aplica legea in vigoare la data solutionarii cererii, in speta documentatia de urbanism valabila la data emitarii certificatului de urbanism, ci legea in vigoare la data formularii cererii.

In cazul in care Primarii care trebuie sa emita autorizatii de construire vor ajunge sa fie trasi la raspundere, pentru ca nu si-au indeplinit atributiile cu care au fost investiti de lege, acestia nu se vor putea prevala de prezenta Dispozitie.
In domeniul urbanismului, nu exista o relatie de subordonare intre Primarul General si Primarii de sector, deci aceasta Dispozitie nu poate produce efectele scontate.
Nu vad rostul si logica acestei dispozitii, atat timp cat dupa pronuntarea definitiva a instantei niciun primar nu mai poate emite autorizatii si certificate de urbanism. Singurele situatii in care aceasta dispozitie ar putea produce efecte sunt solicitarile de emitere a autorizatiilor de construire, a caror procedura a inceput anterior suspendarii PUZ coordonator. In aceasta situatie, conform textelor legale anterior mentionate, nu li se poate aplica prevederile asa -zisei dispozitii cu caracter normativ.
Marius Aurelian 2022-10-04 13:30:31
Proiectul de hotarare reprezinta un nonsens juridic in conditiile in care Primariile sectoarelor 3, 5 si 6 nu mai puteau emite acte administrative, in baza planurilor urbanistice zonale coordonatoare lipsite de efecte, incepand cu data anularii hotararilor Consiliului General, mentionate in proiectul supus dezbaterii publice.

Demersul initiat de catre primar contravine dispozitiilor art. 56, alin. (5) din Legea nr. 350/2001, in conditiile in care procedurile de autorizare a lucrarilor de construire, demarate in perioada de valabilitate a hotararilor lipsite de efecte, mentionate in proiectul de dispozitie se vor raporta la documentatiile de urbanism in vigoare la data initierii acestora.
Valentin 2022-10-05 11:13:24
Proiectul de dispozitie este evident nelegal , bazat pe urmatoarele argumente ...1. Actul prezentat nu este un act administrativ normativ ci este unul individual! 2. Nu se poate impune primarilor de sector sa incalce Legea 350/2001 si Legea 50/1991 in acest mod grosolan , in sensul de a nu elibera Certificate de Urbanism si Autorizatii de Construire celor care au depus cereri de eliberare in timpul in care PUZ urile coordonatoare erau in efecte.