Directia Generala Administratie si Relatia cu CGMB - CONSULTAREA CETĂȚENILOR ȘI A ASOCIAȚIILOR LEGAL CONSTITUITE
Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, de aprobare a Regulamentului intern de funcționare a acesteia, precum și aprobare a Regulamentului privind desfășurarea evenimentelor pe domeniul public al Municipiului București
Comentarii
Rapcea Mihai 2022-12-30 16:39:26
emiterea unui REGULAMENT privind desfasurarea evenimentelor pe domeniul public al Municipiului Bucuresti care ADAUGĂ condiții și limitări peste cele prevăzute de Legea nr. 60/1991, republicata, privind organizarea și desfa9șurarea adunarilor publice este ILEGAL SI ABUZIV. Nu puteți limita tipurile de manifestari publice ce se pot desfasura in diferite locatii si nici modalitatea de desfasurare a acestora, daca in lege nu sunt prevazute astfel de limitari sau interdictii
Emilian 2023-01-03 13:36:07
Bună ziua,
Am sesizat o neconcordanță între prevederile art.19, alin.(2) din Anexa nr.2 și art.5, sau după caz, art.6 din Anexa nr.1 la proiectul de HCGMB.
Astfel, art.19, alin.(2) din Anexa nr. 2 prevede dreptul Inspectoratului pentru Situații de Urgență de a constata contravenții în caz de nerespectare a Regulamentului, dar, din economia Anexei nr.1 nu rezultă faptul că acest Inspectorat (nu este clar dacă este IGSU sau Inspectoratul ”Dealul Spirii” București Ilfov) ar avea reprezentanți membri de drept (conform art.5/Anexa 1) sau reprezentanți având calitatea de specialiști (art.6/Anexa 1).
Mai mult, nici la art.5 sau 6 nu sunt prevăzuți reprezentanți ai aparatului de specialitate al PMB cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență (după caz, DIRECŢIA GENERALĂ SITUAŢII DE URGENŢĂ, STATISTICI ŞI STRATEGII/ DIRECŢIA ÎNZESTRARE MATERIALĂ ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ/ SERVICIUL ADMINISTRARE CENTRUL MUNICIPAL INTEGRAT PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ).
Ori, dacă se impum sancțiuni contravenționale care pot fi constatate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, ar fi oportună completarea membrilor Comisiei de avizare.
Cu stimă,
Emilian 2023-01-03 14:13:03
În completarea celor precizate anterior, am constatat, din anexa nr.2, că manifestările comemorative sunt permise numai în Piața 21 Decembrie (art.5, alin.(2), pct.2.3).
Dar, spre exemplu, manifestările comemorative dedicate Revoluției se desfășoară și în alte spații publice, dintre cele prevăzute la art.5/ Anexa 2, cum ar fi: Piața Universității, Piața Romană, Crematoriul Cenușa (din incinta Parcului Tineretului), etc.
Mai mult, manifestări comemorative se mai pot desfășura și de Ziua Eroilor (Înâlțarea), în parcul Cișmigiu sau în Parcul Carol (Mormântul Ostașului Necunoscut).
Ori, conform proiectului de Regulament, acestea nu ar putea fi avizate.
Totodată, legat de Ziua Eroilor, spre exemplu manifestarea comemorativă de la biserica Sf.Gheorghe Plevna, aceasta este un eveniment cu sonorizare, care se desfășoară chiar în incinta lăcașului de cult și chiar într-o zi de sărbătoare (Înălțarea Domnului).
Ori, potrivit art.5, alin.(3), lit.b), această manifestare nu ar putea fi avizată.
Drept urmare, ca observații, consider că ar fi necesară completarea art.5, alin. (3), lit. a) din Anexa 2 cu o normă care să permită desfășurarea manifestărilor comemorative, în concret, textul ”...a) Manifestările artistice individuale sunt premise....” să fie înlocuit cu textul ”...a) Manifestările comemorative și cele artistice individuale....”.
A doua propunere constă în completarea art.5, alin. (3) lit.b), teza a doua, în sensul instituirii unei excepții pentru Ziua Eroilor.
În concret, înlocuirea textului tezei a doua
”...Nu este permisă desfășurarea oricăror evenimente în proximitatea lăcașelor de cult în timpul zilelor de sărbători religioase ale diferitelor culte...”, cu un text având următorul conținut: ”...”...Nu este permisă desfășurarea oricăror evenimente în proximitatea lăcașelor de cult în timpul zilelor de sărbători religioase ale diferitelor culte, cu excepția Zilei Eroilor...”
Cu stimă,
Liliana Bogatu 2023-01-03 22:37:14
Ilegal si abuziv acest proiect semnat de Nicusor Dan care doreste in mod expres limitarea libertatii de exprimare.
Limitarea incepe cu "revizuirea" de catre un operator chiar si a opiniilor prezentate aici.
In aproape doua saptamani exsita doar un comentariu aprobat pentru un proiect de o asemenea gravitate. Chiar asa, doar un nemultumit???
Restul sunt chiar incantati de aeste masuri dictatoriale??
Nimeni pana la Nicusor Dan nu a mai facut asa ceva.
Liliana Bogatu 2023-01-03 22:41:00
Este ilegal si abuziv acest proiect semnat de Nicusor Dan.
Care vrea, efectiv, sa limiteze dreptul si libertatea de exprimare a cetatenilor care l au votat.
Niciun primar pana la el nu a mai facut asa ceva!
Este chiar mai rau decat a fost cu Firea.
II platim un salariu urias si apoi pensie ca sa ne bage pumnul in gura!
Antos_Mimos 2023-01-11 12:59:27
Buna ziua. Eu cred ca ar fi necesara o reglementare clară și specifică in cea ce privește arta stradală, artiștii de strada. Cred ca exemplul Timișoarei, singurul oraș din Romania unde exista o autorizație specifica pentru artiștii de strada, ar putea fi replicat si la Bucuresti. Mai cred , deasemenea, că locurile unde ar trebui sa se producă arta stradală ( după audiții care să confirme că artistul este cea ce pretinde a fi) ar trebui sa fie străzile pietonale centrale , nu numai parcurile.Pentru turiștii străini artistul de stradă este unul din factorii care normalizează imaginea lor despre un oraș . Cu speranța că veți lua in considerare părea unui artis de strada cu o experiență de peste 20 de ani, internă si internațională, vă doresc să fiți înțelepți și vizionari in definitivarea acestui regulament. La buna revedere!
Crina 2023-01-13 03:29:30
Pentru protecția spațiului verde este foarte important ca la Art. 8(3)(g) să fie interzis ACCESUL autovehiculelor pe spațiul verde (nu doar oprirea, staționarea, parcarea).
Spațiul verde nu trebuie străbătut de autovehicule! Dacă organizarea evenimentului nu se poate face folosind DOAR suprafețele betonate, atunci locul ales nu este potrivit pentru evenimentul respectiv.
Dascalescu Crina 2023-01-14 23:31:30
Daca doriti protejarea spatiilor verzi atunci, la Art. 8 (3) (g) sa fie interzise accesul si circulatia autovehiculelor pe spatiul verde, nu doar oprirea, stationarea, parcarea. Iar punctul (d) de la Art. 10 (2) trebuie eliminat complet.
Simona Tanciu 2023-01-17 22:11:26
Muzica amplificata ar trebui interzisa in toate parcurile, nu doar in cele monument istoric. Parcurile sunt ultimele oaze de liniste intr-un oras din ce in ce mai aglomerat si zgomotos. Muzica amplificata e potrivita in alte spatii, nu in parcuri. Ganditi-va ca parcurile adapostesc pasari, veverite, care depind de bucatica aia de natura, mai ales de cand distrugerea aliniamentelor stradale de copaci le impiedica sau le face dificila deplasarea spre alte zone.
Mihai Iordache 2023-01-17 22:26:57
Nu sunt de acord cu evenimente și comerț în parcuri
Sjer 2023-01-17 23:54:26
1) Pentru care motiv doar în pacurile monument istoric se interzice muzica amplificată, și de ce nu în absolut toate parcurile și grădinile?! Așa ar fi corect! FĂRĂ nici un fel de loc de interpretare a legii.
Această prevedere trebuie aplicată inclusiv teraselor și comerciațianților de orice fel din parc, inclusiv pentru muzică pe telefonul mobil.
2) Generatoarele și motoarele cu ardere internă de orice fel, dar și cele electrice trebuiesc și ele interzise în parcuri - a se vedea cazul din Cișmigiu. Excepție - autovehiculele de intervenție aflate în misiune.
3) Amplasarea de panouri publicitare de orice fel, indiferent de caracterul lor permanent sau temporar, indiferent de materialele de construcție sau moduri de prezentare (afișe, panouri OLED/LCD, etc) și indiferent de dimensiune, ar trebui DE-ASEMENEA interzisă, nu doar în parcuri, ci și și împrejurul lor și oriunde la mai puțin de o 100-200m de perimetrul lor. Perspectiva cetățenilor spre parcuri (ca de-altfel în tot orașul) este poluată vizual în această manieră.
Monica B 2023-01-18 00:01:28
In niciun parc nu ar trebui permisa muzica tare. Ma refer in special la Beraria H care desi are spatiu indoor polueaza fonic aproape seara de seara parcul si vecinatatile lui pe timp de vara. Basii puternici se resimt in parcul si nu este normal sa iesi la o plimbare in natura si sa ai parte de galagie si harmalaie. Parcul e parc, cei ce vor concerte sa le faca inauntru si muzica pe terasa sa fie in surdina. Valabil si pentru cei de la Diplomat.
Octavian 2023-01-18 10:45:05
Buna ziua,
Nu doresc sa se mai organizeze concerte, festivaluri, targuri in parcurile din Bucuresti. Avem suficiente spatii cu beton si asfalt in oras pentru a organiza toate aceste evenimente.
Valiban 2023-01-18 14:28:21
Buna ziua, Va rog eliminati utilizarea de motocoase si suflante in activitatea de curatenie din parcuri. Sunt foarte zgomotoase si produc mult praf, iar cetatenii sunt efectiv alungati cu ele din parcuri in timpul zilei, cand venit sa se recreeze. Multumesc!
Constantin 2023-01-18 14:41:41
Suntem un grup de vecini care avem norocul/nenorocul sa locuim chiar langa Herastrau/Charles de Gaulle. De ani de zile ducem o lupta continua pe cateva localuri pe perioada verii care dau muzica FOARTE tare, devenind deranjanta si la kilometri departare. Aceste evenimente sunt incadrate ori la evenimente punctuale, de sine statatoare, ori la evenimente periodice.
Politia vine la sesizarile noastre, le da amenda, ei platesc amenda si merg mai departe.

Gradina Urbana, Hare, Baraka, Biblioteca, plus terasele din partea de Nord a lacului, care au program de muzica pana dimineata, in special in zilele de sfarsit de saptamana.
Deasemenea, Beraria H, care este un exponent al poluarii fonice in zona respectiva.

Deasemenea, mai sunt nenumarate evenimente care se organizeaza la intrarea dinspre Charles de Gaulle. E foarte bine ca sunt evenimente, dar Primaria, prin Politia Locala trebuie sa vegheze constant ca limitele poluarii fonice sa nu fie depasite.

De aceea, salutam orice initiativa prin care normalitatea la care aspiram in tarile civilizate sa o regasim si la noi

Multumim
GIC Parcul Izvor 2023-01-18 18:49:25
Vă trimitem următoarele observații:
🔶 La Art. 8 (3)(g) solicităm să se interzică explicit ACCESUL și CIRCULAȚIA autovehiculelor pe spațiul verde, nu doar "oprirea, staționarea, parcarea". Este inadmisibil să se folosească spațiul verde ca loc de circulație pentru "deservirea organizării unui eveniment". Dacă evenimentul nu poate fi organizat folosind (pentru autovehicule) DOAR zonele betonate, atunci locul solicitat nu este potrivit și nu ar trebui aprobat evenimentul în acel loc.

🔶 Apreciem ca o măsură bună interzicerea amplificatoarelor de sunet în Parcul Izvor și în parcurile istorice. Este, de altfel, o măsură necesară în orice parc în care există faună ce poate fi afectată de sunete puternice.

🔶 Solicităm să nu se mai organizeze evenimente care conduc la interzicerea accesului public în parcuri (nici în perioada de organizare, nici în timpul desfășurării și nici după aceea). Deficitul de spații verzi din oraș nu permite îngrădirea dreptului cetățenilor de a folosi spațiile verzi existente.

🔶 Solicităm eliminarea punctului (d) de la Art. 10. (2) deoarece este o cerință imprecisă și irelevantă.

🔶 Garanția percepută pentru organizarea de evenimente în parcuri să fie proporțională cu mărimea evenimentului.
Iulian Ignat 2023-01-19 10:50:17
Intr-un oras tot mai sufocat de poluarea fonica si atmosferica, parcurile au ramas singurul loc in care locuitorii pot gasi liniste si aer curat. Iar celelalte vietuitoare urbane o casa. Acesta este rostul parcurilor si este o chestiune ce tine direct de calitatea vietii si de sanatatea bucurestenilor. Evenimentele se pot desfasura pe stadioane si in multe alte locatii din oras. Parcurile sunt mai mai agresate si fara organizarea de evenimente, iar evenimentele ce au avut loc in parcuri nu au respectat legislatia.
Grupul de inițiativă civică Cișmigiu 2023-01-19 16:06:15
În primul rând, salutăm elaborarea unui regulament de avizare și organizare a evenimentelor pe domeniul public care prioritizează păstrarea parcurilor ca zone de liniște și recreeere pentru toți bucureștenii, ocrotirea ecosistemelor urbane existente în spațiile verzi și o preocupare activă de filtra evenimentele organizate în parcuri în funcție statului istoric și de tipul de amenajarea peisagistică.

Ignorarea acestor aspecte în trecut a condus la degradarea accelerată a Grădinii Cișmigiu prin organizarea de festivaluri și târguri incompatibile cu statutul de monument istoric al locului și cu ceea ce poate să susțină acest spațiu din punct de vedere al amenajării peisagistice, fără a afecta mediul, patrimoniul și comunitatea din vecinătate.

Observații la Regulamentul privind desfasurarea evenimentelor pe domeniul public al Municipiului Bucuresti:
1) Considerăm necesară prelungirea termenului de dezbaterea publică, dată fiind perioada de vacanță în care a fost publicat proiectul;
2) Considerăm că evenimentele artistice de mici dimensiuni (sub 50-100 de participanți), care nu presupun ocuparea peluzelor, sunet amplificat și nu au scop comercial, ar trebui avizate în mod simplificat pentru a facilita procesul de obținerea a avizului pentru grupurile civice și organizatorii persoane fizice;
3) Cap. VI, art 7 - apreciem că valoarea chiriei practicate de ALPAB (max. 8295lei/zi pentru suprafețe mai mari 5000mp) ar trebui actualizată și calibrată la o valoarea pieței/mp, în funcție de locație. Salutăm reținerea unei garanții din partea organizatorilor pentru evenimente cu scop comercial (de multe ori ALPAB a reparat stricăciunile produse din bani publici), însă alinatele (2) și (3) sunt contradictorii și solicităm clarificarea modului de calcul.
4) Din cauza lipsei acute de spații verzi amenajate, vă rugăm să excludeți posibilitatea închirierii spațiilor verzi pentru evenimente care îngrădesc accesul public în acele zone.
5) La Cap VII, art. 8 vă rugăm să excludeți accesul vehiculelor pe spațiul verde (nu doar staționarea și parcarea). De asemenea, vă rugăm să specificați instituția publică care se ocupă de monitorizarea nivelului sonor (bănuim că PLMB) la evenimentele majore organizate în spațiul public și să asigurați monitorizarea respectării limitelor legale în mod proactiv, nu doar în cazul unor sesizări. În cazul nerespectării prevederilor legale, protocolul de organizare trebuie sa devină nul, iar evenimentul trebuie oprit, stopând imediat abuzul.
6) Consirăm necesară respectarea termenului legal de minim 3 zile pentru depunerea notificării înainte de organizarea evenimentului, nu cinci zile cum e propus in noul regulament.

Multumim si dorim o masa rotunda pentru discutarea propunerea de regulament!
Alex Oprița 2023-01-19 16:13:25
În primul rând, mă bucură că prin acest regulament se va pune punct festivalurilor si balciurilor organizate in parcurile din capitală, care invariabil lasă doar distrugere in urma lor.

În ceea ce privește Grădina Cișmigiul, parcul în apropiere căruia locuiesc și pe care-l frecventez zilnic, mă bucur că:
- NU vor mai fi permise evenimente care presupun montarea de corturi, căsuțe, tarabe (indiferent de marimea lor), rulote, scene sau ecrane, pentru a evita astfel mizeria, distrugerea vegetației și a mobilierului istoric care s-a petrecut invariabil la fiecare eveniment din ultimii ani;
- folosirea de muzică amplificată va fi interzisă în interiorul său și că această grădină istorică va fi tratată într-un final ca oază de relaxare și liniste.
Sigh 2023-01-19 18:59:41
Nu doresc evenimente publice de niciun fel în parcurile din București!
Milea S. 2023-01-19 20:25:43
1. Piata Universitatii, nu mai este de multa vreme "zona protejata". Fostul edil Oprescu, a desertificat centrul Bucurestiului, incepand de la Piata Universitatii, pana la Piata Romana, betonificand tot ce i-a stat in cale, in numele asa-zisei modernizari. Intr-un Bucuresti sufocat de betoane, de poluare, de degradare, inainte de reguli pentru activitati publice, Prioritar si important ar fi recuperarea spatiilor verzi, reabilitarea celor existente, plantarea de copaci(foioase-cele mai mari producatoare de oxigen si retinere a particulelor de praf), plantarea de garduri protectoare naturale, in orice mica suprafata de pamant, ramas nebetonificat.
2. Piata George Enescu, iarasi, o zona protejata, fabuloasa cladire a Ateneului Roman si imprejurimile nu au ce cauta pe lista zonelor, in care sa se desfasoare asa-zisele activitati culturale, artistice si educationale.
3. Evenimentul, Strazi deschise, din centrul Bucurestiului a transformat zona si imprejurimile in zone balcificate, murdare, poluate intensiv, inclusiv fonic si olfactiv.
4. Suntem campioni la analfabetism, inclusiv cel functional, deci continutul si directia activitatilor culturale, artistice si educationale nu sunt ceea ce este nevoie, pentru a avea cetateni educati si culturalizati.
5. Diversele evenimente, care fac obiectul acestor regulamente ar putea fi organizate, in marea lor majoritate, la marginea orasului, unde sunt destule zone virane, neinverzite, in care pot fi aduse casute, targuri, fastfood-uri pe roti, bere, mici, shaorma, spectacole artistice, concerte si fel de fel . Astfel s-ar proteja orasul si spatiile verzi, de toate aceste evenimente ce produc poluatoare, in toate formele ei.
Demonstrati, ca va pasa de sanatatea si viata cetatenilor! Multumesc.
Asociatia mestesugarilor romi 2023-02-23 17:52:40
va scriu acest mesaj in urma unei consultari cu membrii ai asociatiei mele si cu alti mestesugari/mesteri polulari/comercianti/anticari. Cum pentru fircare dintre acestia inclusiv pentru familiile lor acesta activitate pe care dvs doriti sa o reglementati aici reprezinta singura sursa de venit va rugam sa acordati atentie acestui aspect, respectiv impactul social al unui astfel de regulament care nu raspunde nevoilor respectiv realitatii sociale. tineti cont de faptul ca Romania este apreciata pentru partea ei traditionala
Astfel propunem urmatoarele:
- marirea numarului locatiilor puse la dispozitie de PMB pentru targuri mestesugaresti si artizanale in zonele de circulatie intensa cu multituristi
- oferirea posibilitatii de a inchiria de la PMB un numar real de Metrii patrati necesari, astfel danad posibilitatea sa nu platim 1000 mp pentru 100 mp necesari
-propunem ca din comisia de avizare a evenimentelor care aucomponenta de cultura roma sa invitati, prin rotatie, sau alta forma convenita un reprezentant al mediului asociativ rom sau dintr o institutie cu specific rom, dand astfel posibilitatea ca si cultura roma sa fie bine conturata prin evenimente de acest gen.
-dorim sa participam la o intalnire cu Primarul si secretarul general pentru stoparea monopolului acordat celor puternici financiar, prin masuri echitabile, atentie, nu egale!

Asteptam invitatia dumneavostra la o dezbatere pentru a sustine celementionate mai sus.
Adina 2023-02-28 16:13:25
Prin acest proiect se îngrădește dreptul la adunările publice în mod abuziv. Sunt siderată că sindicatele nu au reacționat până în prezent, pentru că practic nu vor mai putea să își revendice drepturile în fața autorităților și instituțiilor care fac abuz de putere.
Art. 12 din regulamentul intern practic interzice orice forma de protest sau manifestare, deoarece toate sediile autorităților și instituțiilor publice sunt amplasate în zone care îndeplinesc condițiile de a primi aviz negativ.
Art. 13 din regulament intern va deschide poarta către multe abuzuri, deoarece în momentul în care se primește o solicitare pentru un protest, care oricum nu prea mai are unde să se desfășoare conform acestui proiect, la "buna intenție" a unor persoane care doresc să saboteze protestul va fi invitat un ONG de exemplu, care va înainta o cerere de manifestare pentru panseluțele albastre și astfel protestul va primi aviz negativ.
REGULAMENTUL privind desfașurarea evenimentelor pe domeniul public al Municipiului București scoate cu totul în afara legii protestele, manifestațiile, nici măcar nu se face referire la ele.
Abuziv și făcut la comandă politică, nu care cumva cetățenii să îi deranjeze pe "guvernanții" care sunt ocupați cu manevre DOLOSIVE.