| Covaci Sergiu | 2026-08-17 03:35:48 |
| În contextul publicării în transparență decizională a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 516 din data de 23 decembrie 2025 privind instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică (10 lei/noapte/turist) a municipiului București pentru anul 2026 („HCGMB. nr. 516/2025”), considerăm oportună introducerea mecanismelor aplicabile diferențiat pentru participanții la activități educaționale cu ședere de lungă durată, precum în cazul studenților care beneficiază de servicii de cazare pe toată durata anului universitar în forme alternative de cazare privată. Pe lângă această categorie de persoane afectate de măsură, considerăm că vor fi afectați inclusiv elevii și studenții prezenți în București pentru desfășurarea de activități educaționale cu ședere de scurtă durată, precum: examene de admitere, sesiuni, colocvii sau certificări desfășurate pe parcursul mai multor zile și săptămâni, participanți la tabere educaționale și olimpiade, participanți la conferințe academice și școli de vară, însoțitori ai minorilor (părinți sau tutori), precum și personal auxiliar cu rol educațional sau de suport (formatori, evaluatori, arbitri, supraveghetori), a căror ședere este în mod inevitabil corelată cu durata programelor de studiu, a examenelor sau a evenimentelor educaționale menționate anterior. Atragem atenția asupra faptului că universitățile publice sau private nu asigură un număr suficient de locuri de cazare în căminele studențești de stat pentru a acoperi cererea reală, ceea ce determină o parte semnificativă a studenților să se îndrepte către forme alternative de cazare privată, clasificate sau neclasificate, în scopul participării la activitatea didactică de la nivel universitar, cât și la alte tipuri de activități educaționale. Taxa suplimentară de promovare turistică (10 lei/noapte/turist) impune bariere în ceea ce privește accesul la activități educaționale de lungă durată, situație în care astfel de taxe pot duce inclusiv la renunțarea studentului la parcursul educațional, din considerente financiare. De asemenea, aceste măsuri se răsfrâng și asupra activităților de scurtă durată formale, nonformale și informale, precum stagii de practică, activități de formare profesională și activități de voluntariat pentru elevi și studenți, esențiale unui parcurs academic calitativ și complex. De asemenea, considerăm important să atragem atenția asupra faptului că studenții care beneficiază de cazare pe întreg anul universitar nu se pot încadra în noțiunea tipică de vizitator în scop turistic. Taxa de promovare turistică ar îngreuna accesul și continuarea studiilor acestora, mai ales într-un context socio-economic dificil, care deja îi afectează și care accentuează inegalitățile educaționale. Solicităm introducerea unor modificări în forma finală a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București, deoarece în prezent aduce dificultăți financiare suplimentare persoanelor care fie (1) studiază în București și folosesc spațiile de cazare privată pentru activități educaționale de lungă durată, fie (2) folosesc spațiile respective pentru desfășurarea de activități educaționale cu ședere de scurtă durată, enumerate anterior. Astfel, propunem următoarele modificări: 1. La art. 4, alin. (5), propunem următoarea formă „La articolul 4, după alin. (4) se introduce alin. (5), cu următorul conținut: <(5) Sunt scutite de la plata taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului București următoarele categorii: a) instituțiile sau unitățile care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării sau a Agenției Naționale pentru Sport, cu excepția incintelor folosite pentru activitățile economice; b) persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate și reprezentanții legali ai minorităților cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor încadrați în gradul I de invaliditate; c) organizațiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii; d) operatorii privați de servicii de cazare de lungă durată pentru studenți.>" 2. La art. 4, alin. (6), propunem următoarea formă „La articolul 4, după alin. (5) se introduce alin. (6), cu următorul conținut: <(6) Se exceptează de la plata taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului București: a) angajații structurii de primire turistică sau ai societății care administrează respectiva structură, cazați temporar în interes de serviciu sau ca urmare a specificului activității desfășurate (regim „uz intern”); b) persoanele care beneficiază de cazare cu titlu gratuit din partea unității de primire turistică, acordată în scop de protocol sau promovare turistică. Situațiile vor fi evidențiate distinct în sistemele de gestiune și documentele financiar-contabile ale operatorului economic; c) persoanele aflate în mobilitate academică sau cu scopul de a desfășura activități educaționale de scurtă durată formale, nonformale sau informale.>" Cu stimă, Sergiu Covaci, Președinte ANOSR. |
|